Întrebări Frecvente

Autoritate părintească. Încredinţare minori în caz de divorţ

Noul Cod Civil introduce un concept nou în materia raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, şi anume conceptul de autoritate parintească. Astfel, autoritatea părintească este definită ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, statuând  că autoritatea părintească revine ambilor părinţi, fiind exercitată împreună şi în mod egal de aceştia.

Referitor la încredinţarea copilului minor după divort, precizăm că numai instanţa de tutelă hotăreşte asupra raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, ţinând însă seama de interesul superior al copilului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială şi, dacă este cazul, de învoiala dintre părinţi,  pe care obişnuieşte să îi asculte.  Potrivit art. 397 NCC, după divorţ, de regulă, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanta de tutelă decide altfel. Legiuitorul a prevăzut de asemenea că, numai în mod exceptional, instanta de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la bunici, sau chiar la o rudă sau la o altă familie sau persoană, cu consimtământul expres al acestora, urmând ca drepturile şi îndatoririle care ar revini părinţilor  să fie preluate de aceste categorii de persoane enumerate mai sus.

Potrivit art. 400 din NCC, instanţa de tutelă va hotărî şi care este locuinţa minorului, cu excepţia situaţiei în care, părinţii se înţeleg cu privire la acest aspect, caz în care va lua doar act de înţelegerea lor, precum şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, luând act de înţelegerea dintre părinţi cu privire la acest aspect, iar în caz de neînţelegere  contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabileşte de catre instanţă, pe baza raportului de anchetă psihosocială şi a altor probe concludente şi utile. Nu în ultimul rând, părinţiilor separaţi de copiii lor, le stabileşte dreptul de a avea legaturi personale cu copiii lor, instituind programe de vizitare şi/sau perioade de trai comun pe care să le petreaca  în afara locuinţei obişnuite a copilului.

Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune

Conform prevederilor art. 930-931 din NCC uzucapiunea poate fi extratabulară de 10 ani şi uzucapiunea tabulară de 5 ani .

Uzucapiunea extratabulară de 10 ani prevede că dreptul de proprietate asupra unui imobil sau un dezmembramant al acestuia poate fi înscris în cartea funciară dacă s-a exercitat o posesie neviciată timp de 10 ani, imobilul nu a fost inscris până la acea dată în cartea funciară, sau dacă a fost inscris, proprietarul său să fi decedat sau, in cazul persoanelor juridice, acestea să-şi fi încetat existenta, ori să fi fost inscrisă in cartea funciară o declaraţie de renunţare la dreptul de proprietate asupra acelui imobil.

Uzucapiunea tabulară de 5 ani operează numai in situatia in care posesorul unui imobil, cu buna – credinta considerandu-se proprietar, dar in baza unui titlu nevalabil, isi inscrie dreptul sau asupra imobilului in cartea funciara. Daca dupa momentul inregistrarii cererii sale de inscriere in cartea funciara, acesta exercita o posesie utila si neviciata timp de 5 ani, acesta poate dobandi dreptul de proprietate prin intermediul uzucapiunii tabulare de 5 ani, care nu mai poate fi contestat, de la momentul inregistrarii cererii de inscriere.  Pentru a se putea dobandi astfel dreptul de proprietate, buna – credinta trebuie sa existe atat in momentul intrarii in posesie, cat si la data inregistrarii cererii de inscriere in cartea funciara.

Restituire taxă auto

Recuperarea taxei auto de primă înmatriculare presupune constituirea unui dosar care să cuprindă: CI – titular autovehicul; Contract de vânzare-cumpărare a maşinii, factura fiscală (dacă este cazul);Actele maşinii din ţara de origine, traduse şi legalizate;Certificatul de înmatriculare al maşinii; Cartea de identitate a maşinii ; Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de ANAF; Chitanţa care atestă plata taxei;  Taxă de timbru judiciar în valoare de 39 lei, plătită la Primarie;  Timbru judiciar de 0,3 lei (cumpărat de la orice oficiu poştal).

Durata procesului poate fi între 6 şi 12 luni, în funcţie de gradul de încărcare al Tribunalului, însă şansele de a câştiga procesul sunt foarte mari.

Prevederi neconstitutionale privind cadastrul si publicitatea imobiliara

Prin Decizia nr. 1514 din 15 noiembrie 2011, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate cu privire la prevederile art. 45, alin. 3 – alin. 6 din Legea cadastrului si publicitatii imobiliare nr.7/1996.

Astfel, potrivit constatarilor Curtii Constitutionale, prevederile art. 45, alin.(3)-(6) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.7/1996 contravin dispozitiilor referitoare la dreptul de proprietate privata, prevazut de art. 44 din Constitutie, intrucit din punct de vedere al regimului juridic, proprietatea comuna pe cote-parti se imparte in coproprietate obisnuita si temporara si coproprietate fortata si perpetua.

Nici un act de dispozitie nu poate sa aiba ca obiect exclusiv cota-parte indiviza din coproprietatea fortata decit odata cu instrainarea bunului principal.

Daca regula o constituie instrainarea coproprietatii fortate odata cu bunul principal, art. 45 din Legea nr.7/1996 prevede o derogare de la acest principiu, in sensul ca unele parti din coproprietatea fortata pot fi instrainate cu acordul a 2/3 dintre coproprietari, fiind schimbat astfel regimul juridic al acestora. Daca, intr-adevar, legiuitorul a instituit o astfel de exceptie, Curtea a constatat ca regimul juridic al bunurilor coproprietate fortata nu poate fi schimbat decit cu consimtamintul tuturor proprietarilor din cladire. Prin urmare, instrainarea coproprietatii fortate cu votul majoritatii de 2/3 dintre proprietari echivaleaza practic cu o vinzare a bunului altuia, fara a exista consimtamintul proprietarilor care nu au votat sau au votat impotriva, avind drept consecinta incalcarea dispozitiilor art. 44 din Constitutie. Asadar, legiuitorul nu ar putea dispune modalitatea de instrainare a unor parti comune de folosinta, atit timp cit acestea au regimul juridic al coproprietatii fortate, fara consimtamintul tuturor proprietarilor.

Modificari legislative legate de mostenire, in Noul Cod Civil

Transmiterea mostenirii, reglementata in Noul Codul Civil la art. 1100-1134, prevede faptul ca cel chemat la mostenire in temeiul legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea, in termenul de optiune succesorala de un an de la data deschiderii succesiunii, cu exceptia cazurilor expres prevazute de art.1103, alin.2 din NCC, cind acest termen curge diferit.

Astfel, termenul poate curge diferit in urmatoarele situatii: de la data nasterii celui chemat la mostenire, daca nasterea s-a produs dupa deschiderea mostenirii; de la data inregistrarii mortii in registrul de stare civila, daca inregistrarea se face in temeiul unei hotariri judecatoresti de declarare a mortii celui care lasa mostenirea, cu exceptia cazului in care succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotarirea de declarare a mortii la o data anterioara, caz in care curge de la aceasta din urma data; de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatul sau, daca testamentul cuprinzind acest legat este descoperit dupa deschiderea mostenirii; de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatura de rudenie pe care se intemeiaza vocatia sa la mostenire, daca aceasta data este ulterioara deschiderii mostenirii.

Conform prevederilor art. 1106 – art. 1119 din NCC, nimeni nu poate fi obligat sa accepte o mostenire ce i se cuvine, dar daca mostenirea este acceptata, aceasta poate fi facuta expres, prin inscris autentic sau sub semnatura privata ori tacit, cind succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea sa il faca decit in calitate de mostenitor (cum ar fi, spre exemplu, inchirierea sau conservarea unui bun imobil).

De asemenea, trebuie retinut un alt aspect important legat de acceptarea mostenirii, si anume faptul ca opereaza sub beneficiu de inventar, ceea ce presupune ca nu se va face o confuziune de patrimonii intre cel al persoanei decedate si cel al succesorului sau, mostenitorii legali si cei testamentari raspunzind pentru datoriile si sarcinile succesiunii doar cu bunurile din patrimoniul succesoral, proportional cu cota mostenita de fiecare. Cu alte cuvinte, va raspunde doar in limita a ceea ce a mostenit, datoriile mostenirii neextinzindu-se si asupra patrimoniului avut de succesor anterior acceptarii mostenirii.

Mai mult, conform prevederilor art.1107 din NCC, creditorii succesibilului pot accepta mostenirea, pe cale oblica, in limita indestularii creantei lor.

In ceea ce priveste renuntarea la mostenire, conform prevederilor art. 1120 din NCC, renuntarea la mostenire nu se presupune, ci trebuie facuta in forma autentica la orice notar public sau, dupa caz, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, cu exceptia cazului in care, indeplinind conditiile prevazute de lege pentru a putea mosteni, succesibilul nu accepta mostenirea in termenul de un an, respectiv in termenul mai scurt stabilit de instanta, desi cunostea deschiderea mostenirii ca urmare a citarii sale de catre notarul public.

Renuntatorul poate revoca renuntarea in tot cursul termenului de optiune, cu conditia ca mostenirea sa nu fi fost deja acceptata de alti succesibili care au vocatie la partea ce i s-ar cuveni.

Despre punerea in intirziere a debitorului

In primul rind, subliniem faptul ca punerea in intirziere reprezinta o manifestare de vointa din partea creditorului, prin care el pretinde executarea obligatiei de catre debitor.

Astfel, pentru a preveni prescrierea dreptului la actiune, punerea in intirziere reprezinta o conditie a exercitarii unor remedii juridice impotriva neexecutarii unei obligatii (executare silita, rezolutiune, reziliere sau alt remediu prevazut de lege) si poate opera in doua moduri: de drept sau la cererea creditorului.

Punerea in intirziere se realizeaza fie prin introducerea cererii de chemare in judecata, fie prin notificare comunicata prin executor judecatoresc.

In conformitate cu art. 1522, alin. 2 din Noul Cod Civil, notificarea poate fi comunicata si prin orice alte mijloace ce asigura dovada comunicarii. De regula, prin notificare se acorda debitorului un termen de executare. In cazul in care nu este inserat un astfel de termen, asa cum prevede legiuitorul, debitorul poate sa execute obligatia intr-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicarii notificarii.

De asemenea, mentionam ca pina la expirarea acestui termen, creditorul are dreptul doar sa suspende executarea propriei obligatii  si sa ceara daune interese.

In ce priveste punerea in intirziere de drept, precizam ca se mentine prevederea din vechiul Cod Civil, conform careia debitorul este considerat a fi pus in intirziere de drept din momentul implinirii termenului la care obligatia sa era scadenta, fara a mai fi necesara notificarea prealabila, in cazul in care partile au convenit astfel prin contract.

Totodata, prin modificarile aduse in Codul Civil se introduc noi cazuri in care opereaza punerea in intirziere de drept, respectiv cind: prin fapta sa debitorul a facut imposibila executarea in natura a obligatiei sau cind a incalcat o obligatie – art. 1523, alin. 2, lit. b; debitorul si-a manifestat in mod neindoielnic fata de creditor intentia de a nu executa obligatia sau cind, fiind vorba de o obligatie cu executare succesiva, refuza ori neglijeaza sa isi execute obligatia in mod repetat – art. 1523, alin.2, lit. c; nu a fost executata obligatia de a plati o suma de bani, asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi – art. 1523, alin. 2, lit. d; obligatia se naste din savirsirea unei fapte ilicite extracontractuale – art.1523, alin. 2, lit. e.

In situatia in care obligatia devine scadenta dupa decesul debitorului, mostenitorii acestuia vor fi pusi in intirziere in termen de 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat.

Sarcina dovedirii incidentei unuia dintre cazurile de punere in intirziere de drept revine creditorului.

Normele mai sus mentionate care reglementeaza punerea in intirziere a debitorului sint de aplicare imediata pentru toate situatiile juridice in care scadenta obligatiei are loc dupa data intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, indiferent de momentul nasterii obligatiei.

Partajul in reglementarea Noului Cod Civil

Institutia partajului, reglementata, sub aspectul regulilor esentiale, de Noul Cod Civil, este o operatiune juridica prin care se pune capat proprietatii comune.

Partajul poate fi cerut oricind, cu exceptia cazului cind a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotarire judecatoreasca. Suspendarea partajului prin conventie presupune incheierea unui act juridic in forma autentica si supus formalitatilor de publicitate prevazute de lege, pentru o perioada de maximum 5 ani; in cazul hotaririi judecatoresti, aceasta poate suspenda partajul pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalti coproprietari.

Impartirea bunurilor detinute in comun de mai multi titulari poate fi facuta fie conventional (prin buna invoiala), fie pe cale judiciara (prin hotarire judecatoreasca), cu participarea tuturor coproprietarilor, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Exista si situatii in care partajul este inadmisibil, respectiv in cazul proprietatii fortate si in cazul uzucaparii bunului de catre unul dintre coproprietari. Cu toate acestea, partajul va putea fi cerut in cazul partilor commune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cind aceste parti inceteaza de a mai avea ca destinatie folosinta comuna.

In timpul casatoriei, bunurile comune pot fi impartite, in tot sau in parte, fie prin act incheiat in forma autentica notariala, in caz de buna invoiala, fie pe cale judecatoreasca, in caz de neintelegere.

In cazul lichidarii comunitatii bunurilor sotilor, fiecare din soti preia bunurile proprii, dupa care se va proceda la partajul bunurilor comune si la regularizarea datoriilor.

In acest scop, se determina mai intii cota-parte ce revine fiecarui sot, pe baza contributiei sale atit la dobindirea bunurilor comune, cit si la indeplinirea obligatiilor; pina la proba contrarie se prezuma ca sotii au avut o contributie egala.

In cazul in care exista si datorii personale, creditorii pot urmari silit cota parte din dreptul asupra bunului sau bunurilor sau pot cere instantei imparteala, caz in care urmarirea se va face asupra partii de bun sau, dupa caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului. Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, sa intervina, pe cheltuiala lor, in partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor, insa nu vor putea sa atace un partaj efectuat, cu exceptia cazului in care s-ar fi facut in lipsa lor si fara sa se tina seama de opozitia pe care au facut-o, precum si in cazurile cind partajul a fost simulat ori s-a facut astfel incit creditorii sa nu fi putut interveni in proces.

Dreptul de proprietate: efectele actiunii in revendicare

In primul rind, actiunea in revendicare este acea actiune aflata la indemina proprietarului bunului impotriva posesorului sau, adica impotriva altei persoane care detine bunul respectiv, fara drept.

Actiunea in revendicare este imprescriptibila, adica poate fi introdusa oricind, indiferent daca priveste un bun mobil sau imobil, cu exceptia cazurilor cind legea ar dispune altfel. Actiunea poate fi introdusa de proprietar, iar in cazul coproprietatii, ca element de noutate, spre deosebire de reglementarea anterioara, fiecare coproprietar poate merge singur in justitie, indiferent de calitatea procesuala. In ceea ce priveste mult discutatele efecte ale admiterii actiunii in revendicare, trebuie sa distingem efectele ce se produc asupra posesorului ori asupra proprietarului. Astfel, in cazul posesorului, acesta va fi obligat la restituirea bunului sau la despagubiri, evaluate in raport cu momentul restituirii, daca bunul a pierit din culpa acestuia ori daca a fost instrainat.

Mai mult, in aceleasi conditii posesorul va fi obligat si la restituirea productelor ori a contravalorii acestora, iar in cazul posesorului de rea credinta ori a detentorului precar, va putea fi obligat si la restituirea fructelor produse de bun pina la inapoierea bunului catre proprietar.

In cazul proprietarului, efectele actiunii in revendicare vizeaza, in afara de reintrarea in posesia bunului, restiuirea catre posesor a cheltuielilor necesare facute de catre posesor, a cheltuielilor utile, in limita sporului de valoare adus bunului, precum si a cheltuielilor necesare pentru producerea si culegerea fructelor si productelor.

In situatia in care cheltuielile necesare, utile sau voluptorii, s-au concretizat intr-o lucrare noua, nu se va putea cere restituirea, in acest caz devenind incidente dispozitiile din materia accesiunii imobiliare artificiale. Pina la restituirea cheltuielilor efectuate, posesorul are un drept de retentie, cu exceptia cazului in care proprietarul ar da acestuia o garantie indestulatoare. In ceea ce priveste hotarirea judecatoreasca prin care s-a admis actiunea in revendicare, aceasta este opozabila si poate fi executata si impotriva tertului dobinditor, in conditiile prevazute de Codul de procedura civila.

Instituirea popririi si obligatiile tertului poprit

Având în vedere dispoziţiile art 456 alin.(1) lit.a) C. pr. civ., terţul poprit are obligaţia ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, să consemneze suma de bani şi să trimită dovada executorului judecătoresc.

În conformitate cu dispoziţiile art. 460 alin.(1) C. pr. civ., în cazul în care terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Prin urmare, faţă de textul art. 460 alin.(1) C. pr. civ., pentru a putea fi validată poprirea este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: pe de o parte, să existe obligaţia terţului poprit de a plăti o sumă de bani debitorului şi refuzul terţului de a indisponibiliza aceste sume, iar pe de altă parte, acţiunea să fie introdusă în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa unor sume datorate debitorului de către terţul poprit, potrivit dispoziţiilor art.452 alin.1 C. pr. civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

CERERI DE VALOARE REDUSA POTRIVIT NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA

Legea 134 din anul 2010 privind Noul Cod de Procedura Civila, in vigoare din anul 2012, introduce cu titlu de noutate, prin dispozitiile art. 1025 si urmatoarele, o noua procedura cu privire la cererile de valoare redusa.

In cazul cererilor de valoare ce nu depaseste suma de 10.000 lei, la data sesizarii instantei, pot fi promovate potrivit titlului X. La calculul valorii nu se adauga dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii.

Procedura nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa

De asemenea, nu se aplica cererilor referitoare la starea civila sau capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale nascute din raporturi de familie, mostenire, insolventa, asigurari sociale, dreptul muncii, inchirierea unor bunuri imobile, arbitraj ori atingeri aduse dreptului la viata privata.

Potrivit dispozitiilor art. 1029, procedura este scrisa si se desfasoara in intregul ei in camera de consiliu insa instanta poate dispune infatisarea partilor, daca apreciaza acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parti (din experienta, avand in vedere titlul de noutate al acestei proceduri nu am intalnit instanta care aiba initiativa de a judeca vreo astfel de cerere fara a solicita si infatisarea partilor, scopul urmarit de legiuitor fiind tocmai contrariul, degrevarea instantelor de judecata…).

Taxa judiciara de timbru in cazul acestor cereri este de 200 lei.

CONTOPIREA PEDEPSELOR – DIFERENTE INTRE VECHEA SI NOUA REGLEMENTARE A CODULUI PENAL

CONTOPIREA PEDEPSELOR – DIFERENTE INTRE VECHEA SI NOUA REGLEMENTARE A CODULUI PENAL

            Noul cod penal, in vigoare din 1 februarie 2014 aduce noi reglementari cu privire la modul in care instanta de judecata solutioneaza cererile de contopire a pedepselor.

Astfel, daca potrivit Codului penal din 1969, instanta de judecata avea posibilitatea, in cazul contopirii pedepselor, aplicate pentru fapte concurente, aplicarii unui spor de pedeapsa, Noul Cod Penal, in vigoare, impune magistratilor obligativitatea adaugarii sporului de pedeapsa.

Codul penal din 1969 prin dispozitiile art. 34 alin. 1 lit. b arata ca atunci cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de pana la cinci ani.

Noul cod penal, in vigoare, prin dispozitiile art. 39, stabileste modul de calcul al pedepsei principale in caz de concurs de infractiuni.

In acest caz, art. 1, atunci cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite ( lit. b).

Este evidenta diferenta pe care o face legiuitorul prin dispozitiile Noului cod penal, fata de cel din 1969, stabilind magistratilor obligativitatea adaugarii unui spor de pedeapsa.