Autoritate părintească. Încredinţare minori în caz de divorţ

Noul Cod Civil introduce un concept nou în materia raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, şi anume conceptul de autoritate parintească. Astfel, autoritatea părintească este definită ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, statuând  că autoritatea părintească revine ambilor părinţi, fiind exercitată împreună şi în mod egal de aceştia.

Referitor la încredinţarea copilului minor după divort, precizăm că numai instanţa de tutelă hotăreşte asupra raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, ţinând însă seama de interesul superior al copilului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială şi, dacă este cazul, de învoiala dintre părinţi,  pe care obişnuieşte să îi asculte.  Potrivit art. 397 NCC, după divorţ, de regulă, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanta de tutelă decide altfel. Legiuitorul a prevăzut de asemenea că, numai în mod exceptional, instanta de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la bunici, sau chiar la o rudă sau la o altă familie sau persoană, cu consimtământul expres al acestora, urmând ca drepturile şi îndatoririle care ar revini părinţilor  să fie preluate de aceste categorii de persoane enumerate mai sus.

Potrivit art. 400 din NCC, instanţa de tutelă va hotărî şi care este locuinţa minorului, cu excepţia situaţiei în care, părinţii se înţeleg cu privire la acest aspect, caz în care va lua doar act de înţelegerea lor, precum şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, luând act de înţelegerea dintre părinţi cu privire la acest aspect, iar în caz de neînţelegere  contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabileşte de catre instanţă, pe baza raportului de anchetă psihosocială şi a altor probe concludente şi utile. Nu în ultimul rând, părinţiilor separaţi de copiii lor, le stabileşte dreptul de a avea legaturi personale cu copiii lor, instituind programe de vizitare şi/sau perioade de trai comun pe care să le petreaca  în afara locuinţei obişnuite a copilului.