Dreptul la tacere si a nu contribui la propria acuzare

“Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a-mi susține nevinovăția, pentru a vă ruga să priviți cu atenție situația mea, să analizați cu obiectivitate și să respingeți cererile de reținere și arestare formulate împotriva mea.”

Asa si-a inceput discursul deputatul Sebastian Ghita cand s-a adresat Parlamentului, la data de 30 martie 2016, si a solicitat respingerea cererilor de retinere si arestare formulate de DNA. Textul integral il gasiti accesand linkul de mai jos:

http://www.stiripesurse.ro/discursul-incendiar-al-lui-sebastian-ghi-a-din-parlament-integral_988573.html

Putem doar sa ne imaginam pozitia procesuala a deputatului, pe care ar fi adoptat-o in cazul incuviintarii cererii de arestare.

Cu siguranta, la recomandarea avocatului ales, suspectul ori inculpatul Sebastian Ghita ar fi inteles sa dea ori nu declaratii in cauza penala.

Intrebarea este: este suspectul ori inculpatul obligat sa dea declaratii in fata organelor judiciare?

Raspunsul il avem in Codul de procedura penala prin dispozitiile art. 83.

Potrivit legii, inculpatul are dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal si in cazul in care refuza nu trebuie sa sufere nicio consecinta defavorabila. Trebuie avut in vedere ca daca va da declaratii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de proba impotriva sa.

Dreptul la tacere si a nu contribui la propria acuzare, desi nu este mentionat in mod expres in art. 6 din Conventie, constituie unul din standardele internationale larg cunoscute care au stat la baza notiunii de “proces echitabil” consacrate de art. 6 din Conventie. Dreptul de a nu contribui la propria acuzare presupune ca, intr-un proces penal, acuzarea va cauta sa isi fundamenteze dosarul fara a apela la elemente de proba obtinute prin constrangere sau prin exercitarea de presiuni asupra acuzatului.