Drept civil

  • asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor în litigii civile de orice natură;
  • redactarea şi introducerea acţiunilor civile în faţa instanţelor de judecată;
  • consultanţă juridică cu privire la aplicarea legii civile;
  • asistenţă si reprezentare în materia revendicărilor imobiliare (revendicare teren sau construcţie); acţiuni în grăniţuire, uzucapiune , accesiune, ieşiri din indiviziune;
  • dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale:(uzufruct, uz,abitaţie, servitute, superficie);
  • drept succesoral ( litigii testamentare, partaje succesorale, deschidere succesorală, raporturi de donaţie, reducţiuni liberalităţi excesive, cote succesorale, vânzarea unei părţi din moştenire, anularea certificatului de moştenitor, etc;
  • redactarea, modificarea, negocierea şi încetarea contractelor civile;
  • asistenţă şi reprezentare în faza de executare silită;
  • asistenţă şi reprezentare în proceduri necontencioase;
  • asistenţă şi reprezentare notarială (în faţa notarului public);
  • asistenţă în cadrul negocierilor,
  • asistenta in cazurile care necesita medierea.