Contribuții la asigurările de sănătate – încă o necunoscută pentru mulți dintre cetățeni

Calitatea de asigurat și condițiile în care se datorează contribuția la asigurările de sănătate, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă și la 7 ani de la intrarea sa în vigoare încă un subiect care lasă loc la numeroase interpretări, cel puțin atunci când vine vorba de obligativitatea contribuției la sistemul asigurărilor de sănătate, informării contribuabilului asupra drepturilor și obligațiilor acestuia, precum și asupra procedurii de recuperare a debitelor datorate în lipsa încheierii unui contract cu CAS.

Curtea Constituțională a arătat în repetate rânduri în jurisprudența sa faptul că, „fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora”.

Ori în condițiile în care, prevederile Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, este și la această oră ambiguă, cei care s-au adresat instituției noastre au ridicat o serie de întrebări precum:

-Este sau nu obligatorie asigurarea de sănătate devreme ce ea este condiționată de încheierea unui contrat cu CAS? Întrebarea apare legitimă în condițiile în care în interiorul aceluiași act normativ sunt formulate două ipoteze: calitatea de asigurat decurge dintr-un raport juridic contractual și în același timp, din efectul legii. Art. 211 din Legea 95/2006, defineşte noţiunea de asigurat astfel „Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie”. Astfel, din aceste dispoziții rezultă că, contractul de asigurat este singurul act care dă naştere la drepturi şi obligaţii între părţi, ori neîncheierea unui asemenea contract de asigurat face ca naşterea obligaţiei de plată către CAS să fie nelegală. Potrivit art. 208 alin.3 din aceeași lege, prevede că asigurările sociale de sănătate se realizează pe baza unor principii printre care și alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări. Ori, prin obligativitatea plăţii contribuţiei de asigurat către CAS, se încalcă tocmai acest principiu. Pe de altă parte, art. 208 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, unul din principiile sale fiind participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, art. 211 din acelaşi act normativ prevede că, sunt asiguraţi, prin efectul legii, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară. Prin urmare, calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu reprezintă o chestiune ce implică opţiunea persoanei ce are calitate de cetăţean român şi domiciliul în România. Astfel, în considerarea principiului solidarităţii menţionat la art. 208 alin. (3) lit. b), toţi trebuie să contribuim la constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă avem sau nu nevoie de servicii medicale de la acest sistem într-o anume etapă a vieţii noastre. Altfel spus, cei care sunt sănătoşi şi nu au nevoie de servicii medicale contribuie la acest fond în funcţie de veniturile lor, fiind solidari şi ajutând pe cei care au nevoie de servicii medicale ale căror costuri nu le-ar putea acoperi în sistem privat sau în sistem individual. Răspunsul la această întrebare nu a fost încă tranșat nici de doctrină și nici de jurisprudență.

-Trebuie sau nu să fiu informat anual despre contrubuțiile pe care le datorez la C.A.S? Art. 4 alin.3 din HG nr. 972/2006 privind Statutul Casei naționale de asigurări de sănătate prevede că, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, nivelului de contribuţie personală şi modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

- În condițiile neinformării anuale cu privire la contribuțiile obligatorii se datorează penalități de întârziere? Legea nr. 95/2006 nu prevede o procedură de stabilire a contribuției de asigurări de sănătate, cu excepția prevederilor înscrise în art. 216 și art. 261, și nici dacă C.A.S este sau nu competentă să stabilească obligații fiscale accesorii. Conform prevederilor art. 17 alin. 5 din C.proc.fiscală, orice obligații fiscale accesorii pot fi stabilite în mod legal doar prin decizii de impunere emise de organele fiscale. Se datorează majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale, anularea obligațiilor fiscale accesorii fiind atributul exclusiv al autorității judecătorești.

            Eliminarea oricăror dubii cu privire la calitatea de asigurat, izvorul din care derivă și îndeplinirea obligațiilor de informare de către ambele părți asupra veniturilor, drepturilor și obligațiilor care le revin, reprezintă elementele de bază care ar putea tranșa acest subiect care a dat naștere la atât de multe dispute, tranșate diferit chiar și de instanțele de judecată.